Se întâmplă în China: Peugeot 408 primește un facelift

aug. 29, 2018 | Peugeot 308

A doua generație a modelului Peugeot 408 se comercializează în China începând din 2014 și este de fapt un 308 sedan, deci cu un portbagaj mai mare. Acum Peugeot consideră că i-a venit timpul unei reîmprospătări.

Noul 408 vine cu câteva modificări la exterior și interior, dar și cu mai multe update-uri tehnice. La exterior modificările includ blocurile optice, spoilerele față și spate, grila radiatorului și capota. A crescut și numărul de culori ale caroseriei în care poate fi comandat.

În interior modificările sunt mai puține. Aici cea mai importantă modificare e posibilitatea de a comanda scaune învelite în imitație de piele maro. Între opționalele standard și opționale se regăsesc: un sistem multimedia cu display touchscreen de 10 inch, o cameră panoramică, pornire fără cheie, șase airbag-uri, cruise control și climă automată cu două zone.

Vechiul 408 era disponibil în versiunea de bază cu un motor pe benzină de 1,8 litri. Acesta dispare din ofertă, doar două motoare turbo pe benzină fiind disponibile: unul de 1,2 litri cu 136 CP (101 kW) și unul de 1,6 litri cu 167 CP (125 kW).

no images were found